e dinamită la capătul podului și tropăi tot tropăi
într-o viață prea largă în cizme prea lungi
în trâmbe de ceață trag dâre
borne spre
clasicul capăt de pod

m-aș putea uita în lungul drumului
să văd
mai știe cineva că te-ai inventat?
un avion, un tropot de trăsură, un abur, ceva
să-mi confirme că te-ai debarcat cu adevărat
cu otrava în cârcă și rațional în boccea
fix un refugiat

fără grabă
eu o să împrăștii dimineața obscură
și o să țin de șase
dragostea poate fi ciudată, nu-i așa? poate
te chem înapoi ca să am ce vâna

te-ai putea păstra înăuntru
undeva
un punct
alb-negru în ceață
pur și amar
eu
încarc arma
setarea ta soluția mea
explozia podului sau evadarea ta
în bătaia

inimii mele