în fiecare pom e câte-un cuib
și-n fiecare cuib e câte-un vis.
mi-ar fi ușor de miere să mă-mbuib
când moartea printre frunze s-a prelins.

când zarzării au abdicat sub cer
și nu mai vor transfuzii de metal,
eu trec prin catafalce vechi și sper
într-o-nviere, înhămând un cal,

cu el să car cadavrul unui vis
ce-l ține disperarea în chimir,
să torc văzduhul, cum era prezis,
apoi să-l spânzur peste cimitir...