iederă, m-ai prins
încolăcindu-mi trupul
cu clopotele turlelor albe
mă-nchizi în tăceri de polen

când toamna semințelor coapte
din care-mi presari tainic lutul
se freacă la ochi de bucurie
îmi aud pașii liberi ai iernii
voi hoinări prin ninsori galante
obișnuit cu dorința de a mă învălui
în hlamida ei de argint sidefie
până soarele mă va umbri cu lumină
și va veni iar primăvara ta
pe cai înaripați de vânt și apoi vara
să mă răcorești strângându-mă în brațele
arcuite și lungi ale frustrării de aer

atunci voi fi la umbra frunzelor tale
un gard de întuneric perfid
îndrăgostit de vița de vie.