Am plecat din anotimpul umed
să decupez o poartă prin întuneric
pornit să te caut cu picioarele goale
prin locuri cu flori mirosind a fete mari
îmbrăcate-n rochii curate miruite-n tamâie
când se retrag în semințele din care au provenit.

Păsări nevăzute în zbor către soare
prind sub aripi o lumină amară
și femeile subțiri ca un migdal
își răsucesc cuvintele purtate de vânt
îngenuncheate pe stele-n somn
în mireasma lemnului sfințite
cu evalvia aducerii aminte.

Neodihna mea prinde aripi-n cer
tărâmul acesta se cere căutat
și el se îndepărtează, se pierde.