Aproape-n cădere îţi smulgi clipele
le arunci pe fereastră a toamnă
rămân rănile adânci, curate
să se închidă de rod.

Trupul tău se frăgezeşte la soare
Îmbracă culoarea rumenă a pâinii
respiră prin piele o cafea fierbinte
uitată pe masa de scris poeme

Îţi mângâi trecerea prin noapte
cu frunzele ruginite ale gîndului
sufletul, pădure care desfrunzeşte
cu fiecare noapte câte un ram.

Trecerea clipelor, izbândă căzută
În gândul cuprins de singurătate,
o pată subţire de lumină-n cuvinte
aşezate pe inima ta întomnată.

Vântul din nord, răcoarea cu brume
coboartă-n genunchi întristarea
gutuii întârziaţi îţi rânduie-n ochi
aromate, fructele-n ferestre.

E încă dulce înţepătura mustului
sevă care se plimbă prin trup,
marginile zdrenţuite ale anotimpului
se prelungesc în letargii de miere.