Sonia desenează un cerc în nisip,
Sonia înalță cercul pe cer
îi pune un plasture-apoi
« Nu-i nimic »
Lumina lui doare mai tare ca focul.

Sonia deschide cartea cu zmei,
Zmeii varsă apă pe nări,
Apa-i un zid
Şi nu se mai vede hăul sub noi.

Sonia se-ascunde-n boscheți
Le spune pe nume și râde
Trosnesc crengile-atunci când cresc
Abia acum ai unde te-ascunde.

Sonia aliniază jucăriile-n curte
« E expoziția mea » spune
Împarte bucata de pâine -

la oameni din plastic, la bestii din plastic, la oamenii-bestie

iar ei se apleacă, își înfig dinții adânc, fără să știe să-și spună pe nume, în gurile lor se-aprind tăciunii, se-aprinde pârjolul și foamea e iute și dorința se-ascute.

Sonia se-ntinde pe iarbă cu ochii închiși
și somnul îi e mlădiere
Sonia nu știe ce-nseamnă
Sistem, defunct sau durere.