În somn, la cuib, îmi cântă rândunele,
Cu luna-n palmă plec la secerat
De pâlpâiri fecunde şi rebele
Ce-aşteaptă, din iubire de bărbat,
Eliberarea ultimei nacele.

Din plopii fluturând, îmi fac picioare,
Stejarul îmi lungeşte braţ cu braţ,
Aripi de fluturi, umerii-n fuioare,
Îşi pun, gingaş, în tandrul lor nesaţ,
Şoptind spre zări că-i vremea de plecare.

Cu secera la brâu, în largi ocoale,
Las snopi pe cerul tremurând argint,
Cocoşii mă privesc şi-n pliscuri goale
Îşi mai opresc cântări de hiacint,
Iertându-mi ora, în sclipiri domoale.

Mă trag apoi în plopi, stejari şi fluturi,
Mă cuibăresc în rouă ca-n istov...
Am risipit toţi snopii şi-n săruturi,
Cu traista goală, mai sărac ca Iov,
Am să m-aştern în stemele din scuturi.