Vor unii România să-i zică că au chiemat-o Republica Socialistă mai înainte. Republica care vine de la latinescul „res publica”, care va să zică treburi de obşte, iar Socialistă vine de la bărbosul de Marx care voia să înlăture piaţa, capitalul, banii, ceea ce s-a şi întâmplat aşa cum se va vedea mai încolo, cum de dispăruseră ele aproape cu totul. După unii cronicari nemţeşti, leşeşti ori ungureşti, s-ar mai fi chemat şi Rromânia, dar hristoavele noastre cele cercetate nu au arătat nimica în acest sens, lucru de ocară pentru împilatorii pomeniţi.
Aşişderea şi limba noastră din multe limbi este adunată şi ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor din prinprejur, măcară că de la Rîm ne tragem, și cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune și la predosloviia letopisețului celui vechiu de toate pre rându: ce fiindu țara mai de apoi ca o slobozie, de prinprejur venindu care cum au vrutu și discălicându, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la râmleni, cele ce zicem latină, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găină, ei zicu galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte, pater al nostru, noster, și altile multe din limba latinească mai nouă, bollette, adicălea docomente, zapise cu cheltuieli, buongiorno signorina, ’neaţa fătuco, vaffanculo, să te trag în ţeapă colea, că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am înțeleage.
Așijderea și de la frânci, noi zicem cal, ei zic caval, ei zic fourche, noi zicem furculision de la greci straste, ei zic stafas, de la leși prag, ei zic prog, de la turci, bacşis, peşcheş, la noi a ajuns mită, şpagă, denea, de la sârbi contrabandă, de la Ingliteria, cool, care şi la noi se cheamă, vrednic este, emtivi, carele la noi se zice taraf, bandă, clică, thriller-mouvie, carele la noi vine, Podu Înalt, Călugăreni, Rivoluţie, și altile multe ca acestea din toate limbile, carile nu le putem să le însemnăm pre toate.
Și pentru aceasta să cunoaște că cum nu-i discălicată țara de oameni așăzați, ci de ăştia umblători, așa nici legile, nici tocmeala țării pre obicee bune nu-s legate, ci toată direptatea au lăsat pre acel mai mare, ca să o judece cum i-o tunat lui. Şi dacă i-a părut lui, ori bine ori rău, aceia au fost lege, de unde au luat și voie așa mare și cu vârf îndesat. Deci cumu-i voia domnului, le caută să le placă tuturor, ori cu folos, ori cu paguba țării, care obicei pănă astădzi trăiește.

Valetul 7406 sau când a fost discălecarea cea nouă
După aproape un sfert de veac de domnie, Ceauş Escu nu mai ierea iubit de norod. Sfetnicii cei mari, în frunte cu biv-vel mahăr Ion Ilea Escu, hotărâră ei să-l piardă pre acela, ca să le fie lor bine. Şi se căzniră ei să facă, că iereau: fătul de dac, Saul Brukner, de i se mai zicea Silviu a lui Brucan, Sereil Măgureanu, Victoraş Satanasie Stănulescu, cel pe care poporul l-a poreclit Ologu', pentru că la răzmeriţa cea mare se purta cu piciorul beteag, Petre Roman carele se trăgea, aşa cum arată numele, din traco-getul, Ernő Neuländer, căruia i se mai spunea, pre numele mic, Valter, de la lord Vader, regia Georges Lucas. Şi găsiră ei, un pastor care se reformase, László Tőkés, de l-au pus pe acela să facă zarvă, ori că acela n-a ştiut şi numa făcea el gâlceavă aşa cum se va dovedi mai târziu, cam din orice prilej, de ierea el cam zarzavagiu de fel, cronicarul nimic nu menţionează, nici cela românesc, nici cela muscălescu, ba nici cel ungurescu care ar fi trebuit, mintenaş, să ştie. Şi văzând ei că la Ieşi unde trebia să pornească tulburarea, norodul punea murături şi făcea râs cu bancuri, aceia de mai sus şi alţii din spetele lor, cărora le va zice Ceauş Escu, agenturili, merseră pre muna lui pastorul, cel reformatu-sa. Şi de acolo se răsculă mulţimea şi l-au datu gios pe Ceauş Escu şi Ileana, ba chiar şi pe beizadeaua Nicuşor, prinţişorul. Şi lui Ceauş Escu şi Ileana nimic altceva nu le-au făcut decât că i-au ciuruit, de nici un fir de păr nu s-or atins şi dacă nu le-ar fi dat nişte plumbi la despărţire poate ar mai fi trăit şi astăzi şi ar fi fost votaţi aşa cum se va vede la scripte când fu întrebată mulţimea mai târziu.
Şi apoi Ilea Escu a domnit şase ani după care a fost mazilitu şi s-a urcat pe tron Costache Escu, care se visa el un monarh balcanic dupe modelul Asăneştilor care au întemeiat ei Împărăţia Vlaho-Bulgară cu doar vreo opt veacuri mai devreme. Domnindu acela vreo patru ani nici el mai nimic bun n-a folosit căci pe vremea lui s-a ridicat Cior-bei, care avea sticle la ochi şi vorbea pe nas de cu greu îl înţelegea cineva şi făcură ei din moşii şi averile cele mari ale ţării un fel de harababură încât tot ceea ce începuseră a strica banda lui Ili Escu porni să se desăvârşească pre vremea lui Costache Escu. După ce acesta nu mai vrut să se lupte pentru scaun, reveni la domnie Ilea Escu şi îl ridică în demnitatea de mare logofăt pe Hadrian Năstase- Patru Case zis şi Bombonel sau cel Mândru, pentru că se ţinea el cu nasul foarte pe sus şi cine îl supăra ierea grabnic invitat să-i numere ouăle şi numărau aceia de nu mai pridideau şi se rugau în cor: „Izbăveşte-ne, prea cinstite arhonda, de cazna aceasta a număratului de ouă că ni se beştelesc puterile şi lumina ochilor, ne dă, tu, cel Mândru, o visterie de numărat, o moşie din cele ale ţării pe care s-o facem frăţeşte la un stos, ghiordum, faraonul sau dacă preferă domnia ta, lansquenet şi maca, ori poate - whist, preference şi piquet. Să stăm până la zi cu fum să ne îndulcim cerul gurii şi cu dulceaţă, neapărat de trandafiri, cu cafele şi vutcă, cu icre moiu prima, şălăori de Istria, fazani şi nevăstuici sau văduvioare, cât cuprinde”. Aşa agrăiau aceştia şi marele logofăt se îndură de ei şi le dete la fiteşcare câte o moşie de au giucat-o aceia după cum au vrut, de nu am mai rămas nimica din ea. Şi fost-a acest logăfăt tocmai spre India ba chiar în ţara Chin unde numa Marcolo Polo a îndrăznit să se preumble şi să smintească lumea cu poveştile lui. Şi la curtea logăfătului Hadrian se iţiră tot felul de circari, printre care un hindiu care scotea panglici pe nas, de se mira şi măria sa, Ion Ilea Escu. Şi a dorit Înălţimea sa ca acel hindiu sau arab, Omar, pre numele său, să rămână la curte că s-a gândit aşe luminăţia sa: dacă acel hindiu-arab scoate într-o oră trei stânjeni de panglică de mătase pe nas oare cât ar scoate el într-un an ? Şi l-or momit pe acela să rămâie la palat dar, Omar n-a primit, căci ştia el că va izbucni răzbel mare spre părţile Mesopotamiei, cum se va vedea într-un alt capitol. Iar din preumblarea sa, logofătul cel mare, veni acasă, ia, nu cu mătăsuri şi giuvaericale, ci cu marmură şi faianţuri scumpe, pe care le dosi prin caravană ca să nu-l simtă ceilalţi boieri care iereau ei de fire, aşa, mai hicleni. Şi de la călătoria asta i s-a tras lui Hadrian. Iar când a încercat să se aburce din nou pe jilţul logofeţesc, i-au scos acelea pe nas, chit că el îşi număra acum singur ouăle şi zvârli grabnic în hazna toate înscrisurile din împărăţia Chin şi din alte pe unde s-o mai fi preumblat faţa simandicoasă a domniei sale.

Va urma