ca o pasăre în cuib toamna
nu mă interesează ce e aia frunză
pentru că frunzele nu vorbesc

eu mor îmi place să mor
ca un cub de zahăr
ce poate fi urât dar nu sărat

dimineața mă trezesc înaintea ta
doar în week-end
mă întorc de la bucătărie
mirosul de cafea
ți se așează pe ochi
două boabe prăjite de somn

uneori plângem
de exemplu la notebook
ca orfanii
simțim îmbrățișarea străină
a lumii
și vrem să credem
dar viața este mai simplă de atât

te iubesc mai mult când dormi
pentru că eu
nu m-am trezit în altcineva
respir prin vene
apoi stau rezemat în prezent
un om simplu până acolo unde te termini