te-am trăit atât de mult
că te-ai trezit
în locul meu lăcrimând
visul acesta l-am rupt în două
o bucată ți-am încredințat-o
pentru ca adevărul să nu fie niciodată întreg
fără trupurile noastre neînsăilate
într-o pânză de casă făină și fluturi
spatele meu sprijinind umărul tău
mâna mea căutând mâna ta în întunericul gofrat
dincolo de teoria epidermelor moarte
e ca și cum desfăcând bandajele unui faraon
ai găsi în ele îmbibată ziua în care a fost ucis privindu-și propriul soare
poate că uneori sunt un soare bandajat
da!
așa vin în fața ta
să ne desfacem încet rănile într-un ritual al întregirii!
semne apar peste tot
rănile vin de pretutindeni ca un fel de termite roșii
iar noi un trib de copii sălbateci ucidem una câte una furnicile
unul câte unul gândurile
suntem răi suntem cruzi suntem albaștri
iar albastrul nu e un semn de înțelepciune nici de noblețe ci de mânjire
dar tu
tu faci timpul să mângâie spațiul ca o vioară incoloră
dansezi
iar gheața se fisurează sub noi cu o stranie gingășie
e de ajuns să te arunci în apă ca să intri într-o altă dimensiune
în zadar vor încerca să deslușescă visul
tu ești testamentul meu din umbră eu sunt semnul tău pe nisip
Comentarii aleatorii