Oamenii se găsesc înşiruiţi
Unii-n alţii, unii-n altele
Visând la unison, tânjind doar în tăcere.

Oamenii, subjugaţi aceluiaşi soare
Se descompun în mii şi mii
De particule infime, neînsemnate.

Oamenii trăiesc în beznă
Pândind o glimpsă de lumină
Aşteptând...Levitând...Neînţelegând

Şi pierzându-se în mocnită letargie
Se scurgeau clipele, se închideau secolele, se suspendau veşniciile
Iar oamenii alergau, nevăzând, neauzind, sub formă solidă.