mă îmbată poezia aceasta pe care nu o știe nimeni
doar duhul tău a întâlnit-o într-o căpiță de fân
am visat în lucernă demult pe o pătură aspră a unui paznic de noapte
vocile pândeau țârâit de greieri
stofa cu miros de motorină și sudoare
în acel dreptunghi dormise
un om ce păzea un lan

nu am deschis carapacea de broască țestoasă
am tot privit cum trece înainte
cu un deget cu două cu orizontul roșiatic
apoi am povestit
ți-am spus hanuk

o să te miri
vei protesta
istoria nu o scriu visătorii
hei istoria hanuk
când a ajuns broasca țestoasă
atât de departe
în chenar rustic năvălește
absurdul fotografiilor

nimeni
nici măcar gândul meu
nu știe unde duce această amintire