el scria în genunchi despre urma ploii
sau anii mei de secetă
nu știa că murisem demult într-un alt naufragiu
fără lumină, nemărturisită

așeza lespede sub lespede la căpătîiul meu înaintea lumii
la umbră printre măslini
altcineva le căra noaptea tot mai departe
cît să ridice între noi o cetate de sînge pe umerii disperării

și parcă se lepădase tăcut de aripi
plutea prin văzduhul pietrificat anevoie și ofta
prin epiderma incendiată a mărilor din urmă
doar să audă plînsul sturionilor pierduți pe celălalt mal

iubite, strigam, între mine și tine nici un munte
nu va fi fost revărsat
așa dor apele și rostrul viforului alungit peste suflet
și carnea mea albă spălată de nori
și neliniștea zilelor ce-au mai rămas
neîngropate la răsărit
cum se cuvine