am deschis ochii pe cerul amintirilor
și am văzut singurătatea încremenită într-un țipăt mut
senzația că trăiesc printre ruine bine-ngrijite
m-a pătruns ca o burniță ce-a uitat să se oprească.
fi-va mie tot potopul întrebărilor părăsite
și toată truda prafului ce poartă lumina.

am deschis ochii pe bolta sufletului
și toate chipurile se-nvălmășeau, efemeride ce purtau lumina
într-o cavalcadă silențioasă, fantomatică,
fără ordine, trompeți și curieri.
cucerire mută,
totală.

am cerut vieții un coctail
iar gustul de rânced al singurătății
m-a urmărit ca un coșmar
printre sloiurile geloziei,
singurătate și gelozie
în doze egale…

pe măsură ce-mbătrânești mănânci tot mai puțin
și vezi că amintirile te țin mai mult
ca un tratament
prescris de o mână senilă.

singur la capătul lumii
ascult luna ce-și tremură umbrele
și-aștept.