Doar când Dumnezeirea se prefiră
Pe după luna ruptă-n jumătate
Şi îngeri albi, prin ger, îngână-n liră
Chemarea nopţii unice, din toate

Cărările pierdute-n frunza arsă
Se re-ntrupează, tandru, Guarneri,
Cu ochii aţintiţi spre valea toarsă
Spre care urcă-n grupuri, lutierii.

Împărtăşiţi, lăuţi, fără lăute,
Purtând la cingătoare doar o bardă
Ei urcă-n valea care, pe tăcute,
Le face-n piepturi inima să ardă.

Fluturi de lemn îşi caută perechea
Cu treceri ca în joc, din coajă-n coajă,
Când lutierii-şi mângâie urechea
Pândind secunda ruperii din vrajă.

Sub ochiul luminând pe jumătate,
În paltinul bărbos, o fluturare
ajunge la ureche, pe-nfundate
Când mâna, barda ia din cingătoare.

Se-opreşte jocul magic dintre fluturi
Captivi rămân în cercuri neatinse
Noaptea înşiră ceţurile-n ciucuri
Când lutieri bătrâni, cu gene ninse

Se-apleacă în genunchi şi se închină
La trunchiul doborât, ce se-nfioară
Şi Dumnezeu le iart-această vină
Că-n lume se va naşte o vioară.