privim în gol, desfrunziți
adunând în cutii capetele unui pod sângerând de cuie
iubirea noastră era la fel de frumoasă ca minunile lumii antice
îmi spuneai
dac-am fi fost greci
ți-aș fi dat drumul în poiană doar noaptea când lumina lunii
miroase a dragoste
ce faci, copilă? întrebai
devin femeie
dă-mi sânii înapoi, nu sunt păsări
doar trupul meu e o stâncă roșie
cu icre de somon

pleci și aerul se pietrifică
mă diminuez violent să pot respira
din om umbră iar umbra țipă cu țipăt din mare
curburile ei sunt pline de armuri sub care cruciații ruginesc

iau luna în brațe
o legăn să adorm în prima noapte fără tine și văd
în globul ei de sticlă zăpezi de demult
zăpezi ca o beteală
pe vârfurile cărora mirese indiene își privesc bărbații
prin aburii voalului de henna
abandonându-și pântecul moale pe perne

curând vor trece munții