Chiar dacă am avut multe lucruri de rezolvat la firmă, nu am uitat de vocea misterioasă de la telefon, „Silvia”. Încercam să mi-o amintesc atunci, în momentul lansării primului meu volum de poezii, însă doar zâmbetul ei îmi rămânea. Am căutat şi printre fotografiile din sală: nu apărea. Cu Victor am ţinut foarte puţin legătura după terminarea facultăţii. M-a surprins că a fost prezent în sala în care am lansat prima mea carte de poeme. Ne înţelegeam bine în facultate. Era un tip fantezist, deschis la minte, plăcut de femei, superficial şi puţin profitor, aş putea spune. Avea mereu mai multe iubite deodată. Reuşea să se descurce de minune, cel puţin eu n-am auzit vreodată ca una dintre ele să afle de cealaltă. Ştiindu-mă interesat de situaţii picante, îmi arunca uneori câte o pastilă. Uneori îl credeam, alteori mi se păreau cusute cu aţă albă povestirile lui. Cert este că fetele îl găseau un tip atractiv.
La ora unsprezece şi jumătate fix, m-a sunat Silvia. I-am spus la ce restaurant mă gândeam şi mi-a dat asigurări că va fi acolo până la doisprezece şi un sfert.
La ora convenită eram la o masă de pe „Malnaş”, un restaurant-bar făcut dintr-un ponton acostat pe malul Dunării. Când trecea câte un vapor, mesele se legănau uşor în ritmul valurilor. Pe geam se vedeau până şi munţii Măcinului, ceaţa părăsise Dunărea odată cu mine, în dimineaţa acelei zile.
Vocea de dimineaţă a venit glonţ spre mine, zâmbitoare. „Scuză-mă pentru curaj”, m-a abordat prietenoasă, hotărâtă. „Nicio problemă”, am mimat eu nepăsarea. „Ia loc, te rog.” La prima vedere mi s-a părut o femeie modernă, frumoasă, brunetă, cu tenul măsliniu, părul până la umeri, uşor cârlionţat. Figura puţin colţuroasă, pătrată, însă cu un zâmbet cuceritor şi ochi alungiţi, căzuţi, blânzi. Avea o costumaţie în roşu şi negru, cu o rochiţă dintr-un material asemănător cu lâna şi un palton negru deasupra. Părea să aibe undeva între treizeci şi trei şi treizeci şi şase de ani (e greu să spui vârsta unei femei ca ea, care arăta clar că ştie să se întreţină). Am avut timp să observ toate astea cât s-a făcut comodă la masă.
„Deci...”, a punctat ea după ce şi-a scos o ţigară. „Deci”, am adăugat şi eu, zâmbind plăcut surprins de prezenţa ei. „Te deranjează dacă fumez?”, a întrerupt brusc firul de discuţie care dădea să se înfiripe, stând cu ţigara între degetele mâinii stângi şi cu buzele aplecate asupra ei, pe punctul de-a o aprinde. „Nu mă deranjează, te rog...” Au urmat câteva momente de tăcere, în care ea şi-a aprins o ţigară, iar câţiva copii s-au născut, abstract, undeva departe. „Am citit cu mare plăcere volumul tău de versuri! Eşti talentat, pe bune!” „Mersi frumos”, am îngăimat eu. „Ţi-o spun cu toată sinceritatea, meriţi aceste laude!” „Să fie!” „Ţi-am recitit cartea de câteva ori. Nici nu i-am dat-o lui Victor. El nu prea e cu poeziile, a venit la eveniment mai mult să te vadă pe tine. Mi-a spus că te aprecia în facultate.” „...” (Trebuie să recunosc: nu mă pricep să primesc laude!)
Discuţiile au continuat destul de formal, în jurul lansării volumului meu de versuri. Simţeam, totuşi, că nu ăsta e motivul pentru care a vrut să ne întâlnim. Am luat-o mai tare la un moment dat: „Doar despre carte voiai să vorbim? Mă poţi ajuta cu promovarea ei?” „Ah!, nu numai...”, a bătut ea în retragere. „Mai este ceva despre care aş vrea să-ţi vorbesc.” „Te ascult”, am punctat eu. „Uite...”, începu ea schimbându-şi mimica şi tonul, „îmi plac versurile tale erotice... însă cred că le-ar trebui mai multă emoţie, mai multă pasiune, veridicitate...” „...”, prelungeam eu mental ideea, brusc interesat de subiect. „Ca să trec direct la subiect, aş vrea să-ţi propun să scrii o povestioară poetică, s-o scriem împreună mai precis...” „Interesant...” „Da, poate fi interesant. Dar, dacă crezi că eşti interesat de subiect, poate că ar trebui să-ţi povestesc mai multe despre mine... Cum se procedează, că nu mă pricep deloc?... Ce zici?” „Sunt deschis la un astfel de subiect...” Cred că la fiecare propoziţie de mai sus expresia figurii ei s-a schimbat total, aşa că nu mai avea sens să repet între replici asta.
Mi-a povestit multe. O ascultam cu atenţie, încercând să intuiesc ce anume voia ea defapt. O ajutam ici colo cu mici întrebări. Povestea luxuriant, cu patimă. În rândurile care urmează voi încerca să redau câte ceva din ceeea ce mi-a spus ea atunci, fără a avea pretenţia că-mi amintesc totul şi fără a paria pe exactitatea detaliilor. Locuia în Brăila şi era căsătorită cu un bărbat mai mare cu zece ani ca ea; avea doi copii cu el, însă relaţia cu soţul nu mergea bine. Era amanta, adică iubita lui Victor, pentru a păstra termenii în care a descris ea relaţia cu fostul meu coleg de facultate. Soţul ei, proprietar al mai multor restaurante din Brăila, pierdea nopţi întregi prin locaţii obscure, lucru care a făcut ca, în timp, viaţa lor conjugală să eşueze. Pe Victor l-a cunoscut atunci când acesta a fost angajat la unul din restaurantele soţului pentru a implementa un program pe calculator. Întrucât ea se ocupa de treburile administrative în acea locaţie, au ţinut legătura pentru probleme strict profesionale la început. Cu timpul s-au apropiat, relaţia lor a devenit una de iubire, una erotică, în ciuda diferenţei de vârstă, Victor fiind cu aproape şapte ani mai tânăr ca ea.
S-a redescoperit ca femeie lângă Victor (îmi aduc aminte precis că a folosit această formulare). Din femeia casnică şi închisă care era, a devenit o femeie modernă; a început să se aranjeze cu mai multă atenţie şi inspiraţie, să meargă la o sală, să facă gimnastică aerobică. Înainte să-l cunoască era dedicată familiei trup şi suflet; după ce l-a cunoscut a devenit puţin egoistă, a început să-i pese mai mult de propria persoană, de propriile plăceri. Parcă a existat un declanşator invizibil în corpul şi mentalitatea ei, pe care Victor l-a apăsat, cu gesturi de care nu era decât în parte conştient şi responsabil.
„Erau nişte partide extraordinare de amor între noi doi... Luam câte o cameră de hotel şi ne aveam sălbatic unul pe celălalt! Era un sentiment de evadare, de încălcare a unor conveţii scrise, care ne făcea să ne avem de fiecare dată ca şi cum ar fi fost ultima oară”, mi-a spus relativ la nopţile petrecute alături de Victor. „Da, cred că ai experienţă în direcţia asta.” „Nu experienţa contează, ci felul în care mă implicam şi mă dădeam lui toată!” Aici şi-a aprins o nouă ţigară. „Victor m-a modelat... Ştii ce mi-a pus odată? Că s-a concentrat asupra persoanei mele şi m-a transformat în femeia pe care şi-o dorea! El m-a iniţiat în multe secrete ale plăcerii... Şi acum vrea şi mai mult...” A urmat o pauză punctată de gesturile ei fumând melancolică. „Aş vrea să scrii o poveste după o idee care mă urmăreşte. Nu am pus-o încă în practică, trebuie să recunosc, nici eu, nici Victor (cel puţin aşa mi-a spus...)” „Te ascult... ” „Mi-ar plăcea să-i trimit într-un plic o povestioară fantezistă despre un el şi o ea. Iniţial cei doi sunt doar amanţi, apoi iubiţi; fiecare este căsătorit, însă formează un cuplu pentru a face dragoste cu alte cupluri...” „Sună... bine...” „Iniţial formează un cuplu convenţional, care sunt împreună doar pentru a cunoaşte astfel de plăceri în patru, după care se îndrăgostesc unul de celalt. Vreau un final fericit, e mult prea multă tristeţe împrejur!” „E inspirată din relaţia ta cu Victor ideea?” „Într-un fel... Poate... Ne-am iubit foarte mult în primii doi ani, însă nu mai merg la fel de bine lucrurile între noi. Îl simt rece, distant, prea pasionat de mine ca amantă şi prea puţin de mine ca iubită. Ar vrea să mergem mai departe cu fanteziile noastre, dar nu-i pot face faţă...” „O scrisoare de adio, asta ai vrea să fie această povestioară?” „Nu... Mai degrabă o povestioară despre cum mi-aş fi dorit să fiu şi nu sunt, cu toate că l-am iubit enorm!” „Înţeleg: o melancolie, un mister...” „Undeva pe acolo!”
A fumat mult cât am stat de vorbă. Faptul că mi se confesa părea s-o ajute. Era totuşi puţin ciudat felul direct în care m-a abordat cu o astfel de propunere, felul în care mi s-a confesat atât de sincer (cel puţin aşa părea); însă, în acelaşi timp, ceea ce spunea era picant, veridic, plin de emoţie. Îi priveam ochii în timp ce vorbea şi se citea o melancolie adâncă în ei. Ar fi vrut, într-un fel, să se dedice numai relaţiei cu Victor, însă asta ar fi însemnat distrugerea familiei pe care o construise timp de zece ani. Trecuse de momentul decisiv, hotărârea era luată: relaţia ei cu Victor era undeva spre sfârşit, însă nu era un sfârşit brusc, ci unul lent, ca o moarte survenită prin crestarea venelor de la mâini. Erau perioade în care nu o suna deloc, la fel cum erau şi perioade în care o căuta nebun pentru o partidă de amor şi pentru care mima un interes de îndrăgostit... Ea încă i se dăruia cu pasiune, dar o pasiune lucidă, stinsă, ca un vin de Tohani din struguri culeşi târziu în noiembrie; era departe, ca tonalitate, de momentele de intimitate de la începutul relaţiei lor.
Mă interesa ceea ce-mi propunea Silvia. Am mai discutat despre ceea ce-şi închipuia ea ca povestire şi ceea ce vedeam eu că ar fi posibil. Oricum, mi-era greu să mă concentrez pe subiect; totul era prea brusc, prea nou pentru mine. De la vocea care mă contactase în acea dimineaţă, la întâlnirea de la ora prânzului cu Silvia şi cu povestirile ei, aveam mult material de digerat, de analizat, de triat, de pus cap la cap. Ea voia multă poezie în acel text, eu însă încercam să mă concentrez pe firul narativ. Avea nişte idei Silvia, se vedea că se gândise mult timp la ele, că le trăise în gând, însă erau naive pe alocuri. Eu eram exterior universului ei, cu ceva experienţă într-ale scrisului şi mi se păreau că scârţâie pe ici-colo. Dar, până la urmă, de asta apelase la mine... I-am promis ca în două săptămâni să ne întâlnim în acelaşi loc şi să-i prezint măcar o parte din povestire. „Bine, aşa facem”, a pus ea punct, hotărâtă. „Ne revedem peste două săptămâni.”

Cu titlu de amănunt: când îşi încheia nasturii de la paltoni, am privit cu atenţie pachetul din care a fumat tot timpul ţigară după ţigară, fără să mai scoată altul din poşetă (am fost atent la asta!). Era aproape plin! Şi a fumat cel puţin douăzeci de ţigări din acel pachet care, în cel mai bun caz, putea conţine doar zece!

~a fost partea a 2-a; urmeza partile 3 si 4~