uneori uit că ești iguana languroasă
ce mi se încălzea astă-iarnă în stern
ca pe un promontoriu din galapagos
și-ți mușc limba ce înmugurește deîndată

mă dor mâinile iar ochiul are cu o falangă mai puțin
mă-ntreb dacă merită să mergem printre oameni
ca niște țestoase cu veninul înfipt in spate

ai auzit de insula unde pinguinii râd în hohote
de mersul caraghios al turiștilor
apoi își dau jos hainele și rod ultimele scoarțe de sare?
își frâng aripile a neputință
ca un soi de delăsare
au riduri
par bătrâni în rolurile lor de copii
nu mai au fracuri
luciul pantofilor s-a scorojit
simt un gol in stomac
aș vrea ca să-mi pictezi pinguinii
cu o coadă nouă înmuiată în aurora boreală

altfel
o să văd alții din gips vopsit
totul miroase a kitch iar universul îmi pare
un dovleac de plastic scobit
cu dinți de metal

în papua noua-guinee este noapte
la lumina focului înțeleptul le spune sătenilor
că pământul este o imensă carapace răsturnată
pe marginea căreia se cațără temerarii
ochii lor au urechi de elefant
privesc în zare și alunecă
un reflux ciudat purtându-i
pe spatele unui submarin-balenă

cașalotul de metal oxidat de o singurătate absolută
plutește în derivă
uneori se aude din mare un dangăt

mă aștepți