Ani -
miniaturi muzicale
**Mariei Tănase**
toamnă,
schelete de păsări ce cântă tristețea călătoare,
ai la tâmple!
pătimașă toamnă;
olteancă-n ie și opinci,
făloasă femeie!
strungărețe de umbre udate cu lapte de cuc,
pe fusta-ți cusută cu foșnitoare frunze,
“Ciuleandra” joacă.
naiul, vioara,
acordeonul și țambalul
aduc de pe buze de inger
fărâme de doină.
inserări bătute de vânt;
blesteme sfâșiate de târâitul șarpelui
și pasul gândacului,
leagă
tot ce se naște
de tot ce dispare,
intr-un cântec
toamnă, dragi mi-s cântecele tale!
Poezie:
Comentarii aleatorii