pe-aici au trecut ifosele iernii
dintr-o traistă murdară risipindu-și arginții
și parcă toate șușotelile nopții au visat
că le ieșiseră dinții.

frunzele care mai moțăiau încă pe crengi
s-au retras înțelepte în vârsta pământului
mai bățoase să revină în martie
călare pe murmurul vântului.

pe-aici a trecut frigul în fugă
ocărând zulufii de fum și de aur ai toamnei
îngenunchiată în ultima rugă.

alăuta din pod
cea de pe vremea bunicului
a scos un scâncet scurt, ruginit,
ca zeghea din urmă a ciutei,
ca osul de miel sub cuțit.

și soarele a trecut spre Stâncoși
făcându-se că nu mă cunoaște.

un ritm cenușiu răsturnat peste plopi
împletea zgribulit
recviemul de paște.