și acum îmi vine în minte cișmigiul iarna
lacul secat băncile goale
din loc în loc fâșii palide somnoroase
de gheață
prin mănușa ta îmi sondai adâncurile
ca o sondă petrolieră undeva în larg
ne uitam mereu înapoi
cu spaima că suntem urmăriți
dar aveam să aflu că numai moartea știe
să fileze ca o soție geloasă
mai erau bunici cu nepoței veseli
și înfofoliți
printre ei
noi vorbeam despre viitor
făceam planuri să îmbătrânim frumos
vremuri apuse de studenție
desfolierea voastră
îmi pare acum lumina unor faruri de ceață
în care viitori pasageri
aleargă după un troleu cu numărul încă
necunoscut