cu picioarele goale prin iarbă mergea
fără de vârstă, de ferestre sau ploi –
fantome pierdute ale câinilor nopții
păreau că îl cheamă.
„adu-mi dimineața, iubito,
când timpul e moale și trupul tău doarme,
când, iată, ceasornicul lumii cuminte zâmbește și tace,
adu-mi dimineața, iubito, - mai spuse –
când capăt curajul de a nu mai fi zeu.”