O învălmăşeală de…
Fără umbră de iubire,
Aşchii ale oaselor de pui
Care îţi intră în inimă, în stomac, în minte
Îţi acoperă urechile cu întuneric.
Un ego mai crescut decât aluatul bunicii
Tractat cu sfori în praf,
Praf fără stele, fără lună,
Praf de puşcă,
Pe care l-ai putea arunca în apă
Învăţându-l să înoate.
O sfâşiere de carne vie,
Cu unghii încleştate dureros,
O agresivitate cu arhitectură plăcută,
Un descântec cu smoală şi beţe de chibrit,
O urmă de viermi pentru momeală,
Două lame încinse de cuţit,
O iubire închircită…
Într-o piatră de cremene
Din care, va ieşi la răsăritul unui sărut
Precum tulpina unui ghiocel
Îndreptându-se spre frumuseţea soarelui.
Poezie:
Comentarii aleatorii