asfaltul e plin de frunze sinucigașe
au adormit ca păsările rupte din stol
şi toţi care trec pe alături
încetinesc pasul

în cutia poștală am găsit câteva cuie ruginite
care mi-au rănit degetele şi ochii
toate șansele s-au închis
păsările rupte nu zboară
pe aici

cine s-ar fi gândit că o privire întâmplătoare
din drum poate semăna un joc
cu numere şi variante goale
într-o mână străină
nu în palmă
ci de partea cealaltă
a sticlei

mie nu-mi merge
decât culoarea neagră şi albă
nu-mi merge nici fără auz
când sub pleoape se zbat pești vorbitori
de boli

cu timpul învăţ să adorm ochii
tipăresc în urechi textul
nisipul îmi scârţie prin dinţi
mă prefac că e gustos
învăţ să adorm
e o artă