tăcerea de după-amiază
mirosea a budincă de prune făcută de-o fată de treabă
timpul unde tocmai intrasem ca într-o iubire cu flori
s-a ridicat în picioare
era cu mult deasupra păsărilor
şi mai aproape de soare
decât de inimă în care se moare de atac de panică

mulţumit ca după fiecare sărut
nu căutam cuvinte dintre cele mai dulci
aveam nevoie să scriu despre dragoste dintr-un loc fix
fără să-mi tremure mâna
din atâtea motive
continui să cred ca niciunul din cei care iubesc nu mor cu feţele în jos