femeia de lângă mine se teme
bețișorul scurt în poșetă arde
intimitatea
din dragoste oarbă atinge fermoarul

după certificatul de naștere
timpul
transformă în ticuri iubirea
mă rănește la coapsă
din celălalt capăt văd soarele în mătură
omul de zăpada visează
pacea
sub un măslin înclinat de ninsori

anexez partea din suflet cu ieșire la cer
plec fruntea și râd
nu-mi trebuie mult să fiu fericit
un turn de care lumea să nu treacă
cu gândul

cresc porumbei
mai bine decât o maimuță care imită
convinsă că suntem unici
deși cuvântul potrivit ar fi diferiți

pentru o noapte uităm
tăcerea cât costă
pledăm vinovați
și plătește
îndrăgostitul dintâi