Post scriptum

Calm dicteu, nebunească romanţă
Şi-n prefaţă aceea ură meschină şi hoaţă
Si noi doi, eu si ea, în trecutul de ieri
Blestemând un prezent, unde ajungi să disperi

Azi, post scriptum, dicteul sună tragic şi trist
Repetând parcă sadic aceea notă din bis.
Acel sunet desprins dintr-un vis ce s-a stins
Ce v-a zace-n tenebru, de regrete cuprins

E târziu, iar tacerea suprimă,
Pe un ton melancolic simfonia divină.
Calm obscur, o grotească angoasă, şi eu, singur
Privind iar spre soarta-mi nefastă.