ploaia dansează ca o țigancă în vânt, împăratul a venit acasă
reginele-i aștern un covor de piersici, unul de mătase și unul de sâni
marea-și scutură tamburinele sălbatic
fight for your love sings in background cu tălpile goale fachiri ai adâncului
iubesc dejghiocându-și inima cu cărbuni încinși
paiațe în salturi mortale de pe acoperișul lumii
un alt acapulco
o ploaie psihedelică
o ploaie care arde
o ploaie care inundă tot
de ce mereu cel mai penibil spectacol îl joacă omul îndrăgostit?
el nu mai are măști, eu nu am putere să plec ci doar mă aplec spre o nouă dezamăgire
stropii îmi năruie statui de gips pe față
în larg, o turmă de cai de cobalt nechează
aruncându-și unii altora o minge care locuia cândva în ceruri
în limba trupului sună mai autentic dorirea, țâșnește din mine seva,
vreau să te cuprind între crengile mele fierbinți, despicându-ți trupul de sferă în două
până să te cunosc îmi băteam joc cu cruzime de oameni
cu aroganța omului care nu a iubit
acum simt gustul ei inconfundabil
eram un leopard defilând cu grație pe nervi galbeni
acum sunt un leopard doar când tu îmi ceri asta
pentru o clipă, unghiul s-a îngustat între erecție și sepia
urmele bicelor au devenit o blană
nu mi-e de-ajuns să știu că pot sfâșia trecerea ta în goană prin întuneric
oamenii ar trebui să scrie poeme în clipa morții
când teama nu mai valorează nimic
răscolind craterul din care viața plecă încet
trăsăturile corpului schimonosindu-se
fiecare mușchi paralizând
prin apeductele organice nemaitrecând sânge
ci o iarbă coagulată pe cer într-un geamăt
lumini rămase în ochiul întredeschis
în ochiul de rezervă
pești putrezind în iazul căprui
ultime încordări ale auzului înaintea unei mesopotamian deth
o altă poveste a femeii albastre