Ma indrept
spre toamna, cu iedera rupta
de catarat in coate.
Asculta-ma, sunt indoita de minununi,
sub ele frantele mele drumuri, striga-ma,
te pot auzi prin intoarcere,
ecou
pe vami de mure coapte.
Alungeste-ma, sa prind soarele sa te umbreasca
sau, mai stii,
te-as putea rasuci, stoarce, lipi,
doar, doar s-o alege ceva de gura mea neroada.
Nimic din ce ma inspaimanta nu imi e strain…
de parca as sti pe unde s-o iau cand noaptea-i cruda,
tu la fel,
cetatile rapuse, mieii adulti.