în dimineața asta mi-aș fi dorit un bărbat care să mă privească altfel, ca pe un copil.
mâinile lui să-mi atingă discret degetele, așa ca și când m-ar învăța să fac ceva. să ne așezăm unul lângă celălalt, pe scări. eu să oftez scurt, el să-mi împărtășească oftatul -
împărțim aceeași boală ne purtăm de grijă. când umărul său se lasă ușor într-o parte să-mi sprijine tâmpla, e dimineață.

trăiesc într-un basm în care fiecare bătălie câștigată se recompensează cu o clapă fixată sub stern. cânt dan-san-do lam-ba-da e-e, dan-san-do lam-ba-da-a. eșecul se soldează cu retezarea unui organ neimportant. ție nu-ți place chestia asta - zici că oamenii sunt toți la fel, că viața e aceeași dacă vorbești cu toată lumea și te uiți la filme, că nu există feți-frumoși [eu cred că posed deja unul care joacă teatru într-o trupă de duzină. încerc să-l conving, el nu și nu că ăsta e și asta îi place], că lumea e plină de balauri, gheonoaie, dragoni și alte bazaconii colorate. eu zic că asta înseamnă rasism. în basmul meu nu e vreme de împușcat scorpii - le momești cu zahăr caramelizat, le prinzi în cușcă și le îmblânzești. fiecare are o poveste tristă.

wo e un animal sălbatic - nu poate fi ținut într-o curte cu sârmă deasupra la doi metri. ți-am zis că nu e de privit. nu vă puteți hlizi voi la el cum aveți chef. nu e pisică să-l mângâi pe spate și să se frece de picioarele tale. de-aia are colți - să-i înfigă în mâna care-l hrănește. dacă-l lași liber, îi creste blană pe burtă și pleacă încet, uitându-se în urmă. ochii lui îți vor spune ce să faci.