aveam o singură poză într-un buletin vechi
omul se uita fără expresie la poză, apoi la
mine, îndelung.

femeia avea părul blond cu
vârfurile proaspăt tunse, dragul meu,
era foarte frumoasă,
omul se uita la ea, cred că își imagina
cum ar fi să fie femeia lui, cum ar fi
să mângâie cu degetele răsfirate
șuvițele galbene pe perne, dar omul era
bătrân. părea foarte bătrân, dragul meu.

***

ne pare tot timpul bine
când plecăm de acasă, ne luăm
de mâncare, cumpărăm tot ce ne trebuie
de la benzinărie
și mergem. copiii cântă în spate,
cel mic are scăunelul lui
extra safe, are zâmbetul tău.

***

toate beculețele de pe bord
sunt portocalii și la comanda vocală
telefonul sună. totul e programat, adaptat
pentru supraviețuire,
ca o specie foarte rezistentă, la căldură,
la frig, la tăcere. dragul meu, s-a făcut noapte
omul se uită la copii și îi numără
unu, doi, șapte, trei ani,
cel mic are bucle blonde.

șoseaua e umedă,
dragul meu,
mașina de culoarea oului de rață,
este un om care caută în gențile noastre,
după poze și acte. omul e bătrân și urât,
probabil și singur.

***

cel mai bine ar fi să luăm copii de jos,
să ne ștergem sângele,
să ne întoarcem acasă. femeia blondă nu seamănă
cu cea din poză, nu era alta,
dragul meu, doar că normal
trecuse ceva timp și omul își dădea
bine seama de asta.

***
noi nu vom fi niciodată,
așa ca el.
nici bătrâni, nici urâți.
copiii noștri, niște îngeri,
îmbrăcați cu hainele lor negre,
mici, privesc fericiți pe geamuri,
copacii, cuiburile de berze, casele
frumoase.