din cauza nesomnului
ochii sunt pustiiți
bântui pe străzi întortocheate
fără să știi că iarba trece
cu pași de mireasă
peste pragul învechit de acasă
înjuri
pietrele ascuțite
iei un cuvânt oarecare
și îl arunci cu sete în zidul invincibil
într-un târziu
tălpile te ridică pe vârfuri
doar atât cât să vezi
cum este feliată depărtarea
brusc
te simți captiv
între propriile coaste
și ai vrea să intri în pământ
până la următorul anotimp
dar găurile sunt astupate
de alți condamnați
la însingurare