Sisif

Eternitatea s-a pus ca un nod în gât
Iar spaima s-a ridicat perfect netedă și verticală
Lipsită de orice urmă de-ndoială
Răsfrângându-se amenințătoare deasupra vieții.

Mă durea umbra de atâta apăsare
Când lumina și-a revărsat pantele cioplite
Printr-o spărtură îngustă din peretele imens.
Am ocolit prezentul presărând pulberea viselor
În bătaia vântului ce-și înfoia nerăbdarea.
Nori groși și negri
Se târau într-o tăcere înghețată.
Frigul era pătrunzător
Și mi-am închis trecutul până la gât
Ascunzând curbele cu ghinion
De care până și orele se tem.
Oricât curaj aș avea
Nu pot să risc.
Mi-am luat
Viața pe umăr
Și-am reluat urcușul
Sfidând vibrațiile timpului
Dar nici așa n-am scăpat de spaima
Care-mi intrase-n oase.