O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu lăsatele perdele cum intră prin oase
prin tunele neluminate.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub dangătul în şoaptă al unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă odăjdii de călugăriţă
şi strigă un înger la cer.