pielea
sfîrîia soarele mușcase din ea ca și cum n-ar fi văzut carne în viața lui
nisipul era puțin umed lipit de lobul urechii ca un sărut formele
dansau pe retină și m-am convins erai o femeie ca pîinea dospită
te împărțeam în felii pentru tot restul zilelor

apa căra trunchiul unui copac de la distanță părea
un pui de crocodil ți-am zis ideea asta ai privit mai atentă
ai rîs ai continuat jocul m-ai intrebat ce-ar trebui ca apa să fie
plină de crocodili eu ți-am zis probabil clima și niște liane
ai închis ochii eu voiam să înalț castele din
tălpile tale

apoi am început să ne povestim făceam cu rîndul
tu erai o zi eu eram două soarele amețise nu mai știa pe
carnea cui să se oprească

eu îți spuneam că un alt rîu trece prin alt oraș ca o
deflorare apele lui sînt prea mici pentru puii de crocodil
cînd e cald malurile se dezbracă își arată pulpele trecătorilor
cînd vine vremea acolo plouă cu toate ploile pămîntului

tu tremurai
îți era frică de întuneric uneori adormeai cu
televizorul deschis alteori nu era nimeni în patul tău doar
umbre ciudate cu picioarele ieșite din
plapumă crispată te plimbai
prin cameră făceai cărări le descîntai să vină
somnul

apoi
ai mai spus că nu e o rușine și ție îți dau lacrimile
la cîte un film sau cînd asculți muzică pătura
era puțin umedă devenea un pătrat pe care topeam
sinceritățile noastre tu ai închis ochii eu luam formele tale
făceam brățări le atîrnam de lobul retinei pielea mea sfîrîia
ca o pîine dospită

în locul numit cinci drumuri ne-am despărțit în colțul buzelor
o cireașă amară cinci luni am trăit cinci drumuri nu am dormit ca să
ajung pe această plajă m-am uitat la urmele tale ca niște castele
neterminate am rămas suspendat de o respirație viața mea nu era decît
un crocodil dus de curenții apei fără să știe pe ce mal
să oprească