în seara asta iubito
mă simt un fel de pod grand
aplecat peste tăcerile tale
în întuneric cojile de semințe
se tîrăsc inerte ca niște năluci prin mine
palmele vîntului rece
îți mîngîie coapsele trotuarului
ca pentru prima dată
printre roțile negre ale mașinilor
mirosul de restaurant ieftin și lavandă
persistă mă duce cu gîndul
la bucătăria studenției noastre ubicue
singurul martor al iubirii cu care ne amăgim
această pisică neagră prelungă
înfășurată în jurul gîtului tău gol
ca o eșarfă de la maxine
și degetul cu care îmi atingi buzele
cînd ascultăm trecînd prin noi
leganatul sacadat al inimii
ca un accelerat de noapte
apoi se face din ce în ce mai liniște