Am trunchiul înfipt în rădăcini
cu ramurile crescute-n interior
prin seva mea de sânge se plimbă
neliniștile regatului de umbre
din toată pădurea.
Sunt puternic
brațele-mi cuprind cerul,
înfrunzesc la fiecare iubire
în primăverile obișnuite
spre bucuria noilor oaspeți.

Sunt singur în fața furtunii
să nu mă lovești,
să-mi cadă frunzele-n suflet
și să nu-l mai văd pe Dumnezeu
dezlegându-te de păcate
cînd se formează în lemn crucea.