Mă înfior
la trecerea stelelor
peste casa bunicii,
adormită
întru domnul,
pe o muchie
din dealul viei.

Ochii minţii o văd
frumoasă şi blândă,
într-o icoană
pictată pe sticlă
colorată.

Mă cobor în trecut,
şi în căuşul palmei
se aşeaza îngerii,
care o duc cu ei în cer.

Rămân apoi
cu sufletul mutilat,
de timpul ascuns
în vârsta mamei.