uneori
se făcea liniște
își arunca inima într-o parte
o izbea
de coșul pieptului
ca pe o cană cu vin
vorbea atît de albastru
încît îi țîșnea sufletul pe gură
atunci se lăsa ușor pe spate
se prăbușea rostogolindu-se
în văgăunile cerului