în umbra
privirilor duioase ale amurgului,
sub lacrimile razelor,
mă plec acestui pământ,
mă înfig precum firul de iarbă
în fața furtunii,
în rădăcinile mele,
în poalele călduroase ale țărânei.
Așezat în lotca mea
vlăguită și necrozată,
cu venele mele jugulare în mâini
precum două vâsle.
Purtând culorile curcubeului
în retine,
sfâșii apele uraganului
în magma mea,
sub scoarță.
Înaintez către țărm
acolo unde îmi face cu măna
ultima bătaie de inimă,
acolo unde mă așteaptă ultima lacrimă.