plouă obraznic
cmielnicki mă face să mă gândesc
la zăpadă
poezia îmi cere bucăți prea mari din timp
nu sînt gata să-l rup
îl iau și-l așez întreg în sertarul biroului

pe deasupra casei trec
spre țările calde ultimele frunze rupte
din plopi cafeaua e destul de puternică
să ridice-n picioare orașul
vântul ca un dirijor iscusit duce o
acapella pe lacul de vis-a-vis unde
un cârd de gâște sălbatice așteaptă
revelionul

la fiecare sfârșit de an mă urc pe scară
curăț colțurile tavanului de
amintiri galbene pentru ca noul an să aibe
unde să-și cuibărească al cincilea
anotimp