s-a strecurat toamna pe ferestră
ca o pisică maronie

îşi ascute puţin ghearele prin calendar
apoi mi se lipeşte de picioare

spre tine cu gesturi
de amintire potolită
mă îmbie o după-amiază
plămădită din valeriană

îmi port inima
ca pe un bolnav
pe care vreau să-l arunc
în scăldătoarea Vitezdei
să se vindece de viaţă

îţi spun că niciodată toamna

sunt ceasurile patru
peste lac nu viază nimic

iar tu deschizi o carte