dorm în mine
ca-n ascunziş puii de şarpe
toate urletele pământului

împunse de foame
noaptea se-ntind pe sufletul meu obosit
sug lapte de tată
apoi decupează din cerul gurii cu
unghii murdare
goluri altădată locuite de îngeri

dac-aş fi doctor zhivago
le-aş trata de boala răbufnelii în public
le-aş hrăni cu diapazoane
până ar deveni cântece
dar nu sînt
şi-mi număr frustrările

o mână din gând
apucă cheia impasului
o răsuceşte metodic
în creier parcă am baterii duracell
merg să atenuez furia cicadelor
la capăt de drum se deschid uşi cu clanţe stricate
dintr-o dată se face cald ca într-o saună
la patruzeci de grade celsius căldura
îşi schimbă sexul
devenind şi ea un agent al teroarei

pământul îşi spală mâinile ca pilat
şi zice
nu găsesc nici o vină în urlet