*
un poem sublim devastează oraşul,
apucă asfaltul şi-l scutură
aşa cum baţi o carpetă de praf;
maşinile sar în sus precum scamele
şi niciun asigurator nu mai oferă despăgubiri

un poem sublim scoate ţevăraia oraşului la suprafaţă,
de miroase într-un asemenea hal,
încât însuşi bacovia ar fi dus mâna la nas
şi ar fi exclamat: „pute!”

un poem sublim smulge coşurile furnalelor
şi azvârle cutii goale de bere şi coji de seminţe în ele;
ia gazonul stadionului central
şi-l foloseşte drept şerveţel nazal

un poem sublim devastează oraşul,
scris de mine noaptea târziu,
într-un fel de bătălie cu demonii alcoolului, ai poeziei
şi ai somnului,
cu pleoapele cârpite,
mintea rătăcind în sfere înalte
şi pixul aprins ca o torţă

un poem sublim devastează oraşul,
supărat pe faptul că,
după ce te-ai trezit dimineaţa,
l-ai găsit pe noptieră şi l-ai citit,
ai făcut pe marginea lui următoarea notiţă:

„se putea şi mai bine!
cu dragoste, t.”