pe drumul prăfuit
trupul meu îmbibat cu tristețe
veșnica mea igrasie
calda mea amăgire

ca pe o armură grea
te port în afara sufletului
ironic contemplându-mă

dar ai venit înăuntrul meu
adânc în piept respirându-te
adiere proaspătă și rece
a zidurilor de lumină vie

între meșe de sânge
pe drumul prăfuit
lepădându-mi sandalele

dănțuind a Cetate
tălpile și pământul