fă-mi cadou tabloul cu grigore vieru pentru că iubim
aceeași țară ca doi proști el nu mai este am rămas eu
cumva

mă închin când îi văd satele
mângâi tabla caselor
dar ce folos
sunt o lanternă în beznă iar bezna
nu e a mea

în basarabia mai mult tună
pe lemnul băncii noi facem politică
parcă așa îi zice
oxigenul proaspăt îmi rotunjește plămânii
binefăcător

apoi vine eruperea din prezent
gravă dar
despre asta nu am chef să discut

peste casele ancorate de trotuar
trec berze
le urmărim într-o tăcere bruscă

mă acopăr sceptic cu fâșul
nimeni nu se supără când mă retrag
mi-e somn
un somn monoton de toacă parcă
da cred că de toacă