uneori urechile mi se astupă
cu nămolul sunetelor ultimei zile
ca și cum sînt nevoit să șterg
și să scriu mereu aceleași lucruri
te aud sufocîndu-te în mlaștina amintirilor mele
acolo în colțul tău invizibil mereu
în aburii tăcuți ai fericirilor mele comune
ca într-o junglă parazitîndu-mă opac
dintr-odată lovesc cu piciorul țepușul țipătului tău
și lespedea rece vreau să știu că sînt încă viu
că pot să mă trezesc singur doar eu
în așternutul alb ca o plajă
pe marginea primei zile