Argeseanu Gabriel: Günter Grass, laureatul premiului Nobel pentru literatură, afirma că literatura trebuie să fie subversivă. Literatura publicată pe net este subversivă sau adversivă?

Daniel D. Marin: (În acest moment) în nici un caz "subversivă". Decât poate pentru autorii înșiși. Uitați-vă la titlurile textelor: "mai sunt un pic de mine în emisfera dreaptă" (Maria Gold), "sub Mine, covOrul e uD", "cineva toarnă acuarele în țevi", "cum să trântești un poem", "noutate!!! / cam. 109 miroase a sex (să cad peste voi)" (Sorin Despot); "Preacurvire și sex (gem seșăn lui enaque cu afecțiune ficiăring sorin, descTop și iuliean)" (Iulian Poetrycă & Sorin Despot); "grigore de doi singur", "balada tânărului cu activitate sexuală redusă" (Mihai Drăghicioiu); "romanian summer hits. vol. 1 (semper fi, to blu)", "wouldn't it be good to be in your shoes even if it was for just one day", "prostii numai prostii", "Psyche. unltd" (Tosa Claudiu); "de unde @am ieșit eu?", "în Jur", "când zâmbesc nu arăt mai mulți dinți decât voi", "am făcut pipi pe narcise", "am doi sâni frumoși", "sorin m-a făcut să promit" (Eugenia Panico). Hose Pablo și-a intitulat mai multe poeme "super text" (mi-a spus că și le-a intitulat așa pentru că exact asta sunt: super texte). Cel mai "prolific" pare a fi Dan Cârlea, nu doar cu titluri, dar și comentarii fără nici o legătură cu textul: "criogenizați de blitzuri (suntem între buricul și sexul serii bucureștene)", "intensă: Publicitate (poezie de 7 stele sau de un pateu)", "vacă, știu că sunt un porc (cu gândul la un cavou de carne vie)", "Pe Masa tăcerii: Flegmatic și zidit în alergare", "2 taine vă spun (vă uitați ca curca-n leme)". De la acestea din urmă și până la diaconizarea spațiului literar virtual nu e decât un pas...

AG: Crezi că titulatura „Atelier literar de poezie și proza, poezii românești, literatură și cultură” poate exclude trauma eșecului literar pentru cei care au ca punct de reper doar comentariile de pe site-urile literare?

DDM: Trauma respectivă nu e extirpabilă. Depinde de mize, de false mize, de felul în care cineva se raportează la ceva... Sunt autori care scot 20 de cărți, cu mari sacrificii materiale, și nu-i ia nimeni în seamă. Pentru ei e o dramă. Spațiul virtual e și mai păgubit din anumite puncte de vedere. Nu prea sunt critici literari cu o cât de mică notorietate pe site-uri. Care să "impună". Și apoi, textele vin în cascadă, sunt imposibil de „imortalizat”. Din punctul acesta de vedere, un atelier virtual cu sute/mii de membri nu face nici măcar cât o palidă consolare.

AG: Deși netul literar este prezent în fapt și producție (literară), mulți cred că este doar o activitate de margine. Centrul fiind dominat de „paper”, iar creșterea constantă a vânzărilor de carte, chiar aici în România – chiar dacă circulația cărții este tributară sistemului ineficient de librării (aș zice falimentar în multe zone ale țării), face ca mulți să le dea dreptate celor ce plasează această activitate în zonă marginală.
Interesant că și internauții literari folosesc „paper”-ul ca mod de identitate scriitoricească (or apartenență la curentele literare), întărind indirect, chiar dacă nu susținut declarativ, afirmațiile celor care nu cred în literatura virtuală (repet: INDIRECT!). Tu cum comentezi?

DDM: Consacrarea, prestigiul le aduce "paper-ul", și le va mai aduce câțiva ani (nu "secole", cum spunea Nicolae Breban), dar nici colecțiile on-line, cum ar fi "LiterNet", n-ar fi de neglijat. Mai ales în contextul unei tendințe care se va generaliza la un moment dat: produsele literare multimedia. Legat de vânzările de carte, nu știu cum/cât au crescut. Dar vă pot spune cine citește astăzi un poet tânăr: tot un poet tânăr. Și, de obicei, pe web…

AG: Persistă impresia că nu doar pe site-urile mici, dar și pe „Agonia.ro”, deci pe un site cu mii de utilizatori, există apartenența la anumite nuclee numite de unii „găști”. Comentezi pe… și pe …, ai șansa să primești steluțe și o să fii citit (nu includem aici pe cei care scriu foarte bine). Crezi că se întâmplă așa ceva? Argumentează răspunsul și poate specifici la ce gașcă te simți arondat” (numai dacă!)?

DDM: Surprinzător, am fost și eu "arondat" unei "găști". Dar nimeni n-a fost în stare să precizeze cine mai face parte din ea. Ceea ce confirmă că aparențele pot fi destul de înșelătoare. Există, neîndoielnic, găști, unele vizibile. N-au "principii", "program literar" șamd. Sunt conjuncturale. Dar cel mai interesant e să stai în afara lor. Și să-ți atragi singur notorietatea. Și să nu-ți pese de ea.

AG: Consideri că după 1990 s-a produs o descentralizare a literaturii române?

DDM: Depinde ce înțelegeți prin "centralizare". Provincia (tot ceea ce e în afara Bucureștiului) rămâne la periferia literaturii în continuare. Pe de altă parte, Capitala n-are un Festival de literatură anual. Orașe precum: Botoșani, Piatra Neamț, Satu Mare, Timișoara, Bistrița, Târgoviște, Galați, ca să amintesc doar câteva din cele mai importante, au! Există și edituri mari (Polirom, Paralela 45) și câțiva critici foarte, foarte importanți în provincie!...

AG: Putem spune că activitatea literară din cenaclul „Agonia.ro” are o raportare monocentrică după modelul francez (Parisul, bunăoară)? Sau poate s-a luat în discuție (mai aproape de interesele celor care publică pe Agonia) raportarea pluricentrică – vezi modelul american, și de ce nu cel german?

DDM: Nu! "Agonia.ro" este pur și simplu un spațiu în care intră cine vrea și se afirmă cine poate. Ar putea fi un mijloc de popularizare a poeziei. Dar nu e. Mai recent, și un mediu atractiv pentru tinerii poeți, care ar putea intra în atenția unor critici literari, pentru că, pe lângă cenaclul virtual, s-au reluat ședințele cenaclului live. Dar sistemul de promovare nu funcționează. Cenaclurile din Capitală sunt aproape fără ecou. Din 2000 și până în prezent doar Marin Mincu și (dar demult) Ianuș au resuscitat ceva pe la noi.

AG: Nu întâmplător am adresat întrebările legate de raportare la Centru (a nu se înțelege că este obsesia raportării la „centrul de putere”). Agonia.ro este o comunitate virtuală internațională și, deocamdată, raportarea Centru – adică zona de administrare a siteului – este monocentrică. Agonia nu a dezvoltat, vizibil, o raportare pluricentrică (SUA, Canada, Germania etc). În aceste condiții funcționează fără repere concrete?

DDM: "Reperele" ar fi textele evidențiate de editori. Ele reprezintă imaginea site-ului. Din ele se vor alcătui antologii șamd. Cât privește raportarea pluricentrică, ar fi interesant. Dar și foarte greu de făcut. Se scrie foarte puțină poezie românească bună în acele centre.

AG: Citeam în interviul lui Andrei Ruse răspunsul lui Marius Ianuș la întrebarea despre literatura online: ”Cred că, din păcate, tendința ceaușist-pionierească, mai precis: colhozistă, e prea puternică - autorii tineri au învățat deja să facă jocuri de interese de felul celor implementate de instituțiile celor mai bătrâni. Sunt puști de douăzeci de ani care înainte să debuteze literar au cenzurat autori importanți”. Putem considera literatura online doar un prilej de a arăta (sau încearcă să arate) cât de „inteligenți” sau „culți” suntem? Urmărim noi mai mult „gloria” decât să comunicăm lucruri importante?

DDM: Am putea (considera literatura on-line "doar un prilej de a arăta...")! Dar ar fi păcat! Pentru că, indiferent de intenția din umbră, ceea ce se produce o surclasează. "Rețeta" vizează gloria, dar se mixează pe comunicare. Vrei să "furi" cât mai mult, dar (și) comunici foarte mult! Vrei să pari "cult", dar te și interesează ce spun ceilalți! Însă Ianuș are dreptate: puștii aceia chiar îi cenzurează pe alții. Pentru că vor (alt)ceva: să promoveze acel tip de scriitură pe care ei îl consideră "simpatic"! Ținta ar fi să se "comunice" pe ei. Chiar dacă de multe ori ajung la minciună. Sau la teribilism. Sau la "biografisme" învățate pe bandă. Poeții sunt și un pic perfizi. Declară (mai nou) că îi preocupă numai și numai cititorul. Când, de fapt, îi preocupă prea puțin.

AG: Valoric vorbind, site-ul ,datorită globalizări, neraportat pluricentric este permisiv literaturii de mâna a doua și a treia? Poate descalifica într-un târziu importanța actuală a (și mă întorc mereu la el) siteului Agonia.ro? Nu ar fi mai bine ca cei primiți în familia Agonia să domine valul literar apărut după descentralizare, având ca strategie schimbarea ierarhiilor literare?

DDM: Un site cu peste 20 000 de membri nu poate schimba nici o ierarhie (de aceea au apărut site-urile elitiste: Club literar și Hyperliteratura, primul - de autori ce au confirmat, în special douămiiști; ultimul - de direcție)! În orice caz, nu de unul singur. Evident că e permisiv literaturii de mâna a doua și a treia! Este permisiv oricărei literaturi, dar vor predomina cele de mâna a doua și a treia. Nu poate nimeni pretinde să avem 20 000 de autori excepționali. Nici 100. Nici 50! Pe "Agonia" intră cine vrea, când vrea. E un fel de ghiveci din care poți rămâne cu ceva. Nu e vorba ca "familia Agonia" să schimbe ierarhii literare... E vorba ca din acei 20 000 fiecare să schimbe ceva!