*
cădere ascuţită brici, perfect verticală, de cuvinte,
în stare să reteze orice limbă până dincolo de cuvântul „mamă”,
ce l-ar îneca chiar şi pe sinbad marinarul,
cu toată dragostea lui de ducă
dau să mă feresc, dar cuprins de-o voluptate hristică,
mă trezesc ancorându-mă cu dinţii călcâielor de podea,
aşteptând apocalipsa care se-apropie
mototolind timpul şi spaţiul
precum şerveţelele nazale
mintea colcăie ca un melc în călduri,
sudoarea-i alcool, făina oaselor e cocaină...
se-apropie! simt cum aerul din preajma mea
se retrage speriat ca o fecioară din faţa unei bacanale
ah!, cum de-mi vine ideea să scot o foaie de hârtie
şi s-o interpun între mine şi urgie?!?
mă face mai puţin poet un asemenea gest
de luciditate?
…
şi uite-aşa scap, mereu scap,
cu foaia de hârtie purtând dovada supremă,
precum ruinele pompeiului
şi uite-aşa scap, cu viaţa ca un ecou al emoţiilor de atunci,
până când simţurile îmi vor juca într-o zi feste
şi-n loc de-o foaie albă de hârtie
voi agăţa altceva: o scrisoare de dragoste, o bancnotă
sau o factură,
da, o factură
a tuturor momentelor când am trăit în gol,
uitând că încă-s în viaţă
Comentarii
prima parte este un poem in
solomon -
prima parte este un poem in proza. mi s-ar parea interesant sa le combini in doua constructii diferite.