am văzut târziu
că mâna mea stângă
renunţase la umăr

printr-un gest arcuit
asemeni revoltelor
degetele osoase
au trecut de ochi
şi de vorbe
strângându-se nebuneşte
în moalele sufletului

degeaba dreapta
cu rugăciunea pe jumătate şoptită
pe jumătate atârnând
plânsul
ca o carte din care scuturi literele
a început să mârâie
să rupă
cu bătăi de ciocan
cu piroane adânci
lemnul crud pe care tăcea
echilibrul sfânt al universului

a răsărit apoi
desigur
soarele